Consiliere Online
Ce este?
Serviciul de consiliere online de psihiatrie pediatrică oferit împreună cu Centrul de pediatrie este un sfat medical avizat, în care ofer răspunsuri la întrebările și grijile pe care le-ai putea avea despre creșterea și dezvoltarea copilului sau adolescentului.
Totodată, putem discuta despre simptomele emoționale ori comportamentale noi sau vechi, metode adecvate de parenting, probleme de somn sau alimentație, dificultăți în cazul unui divorț, deces în familie, etc.
Consilierea de psihiatrie pediatrică online îți poate clarifica și aspecte în ceea ce privește ruta de urmat:
- Este cazul unui consult de specialitate?
- Este cazul să vă adresați altei specialități?
- Mai pot fi făcute și alte investigații?
- Ce modalități de intervenție ar fi eficiente?
- Să întocmiți dosar CES sau de încadrare în grad de handicap și cum se procedează?
- Ce înseamnă diagnosticul deja stabilit de un medic?
- Există vindecare?
- Se transmit anumite probleme de sănătate mintală de la părinți la copil?
- Și multe altele.
Ce nu este?
Consilierea online nu înlocuiește o consultație medicală. Atunci când se suspectează o patologie psihiatrică ce necesită diagnostic și tratament, vei fi îndrumat către o consultație fizică, mai ales dacă este vorba despre o urgență sau lipsa accesului la tratament ar duce la agravarea problemei.
Este important să țineți cont de faptul că scopul consilierii medicale online este educațional și de informare. Sunt situații în care consilierea de psihiatrie pediatrică poate să nu fie potrivită sau suficientă și este o idee mai bună să solicitați un consult fizic.
Ce probleme se potrivesc pentru a fi abordate în mediul online?
-
probleme emoționale sau de comportament ușoare/ medii la copil sau adolescent
-
îngrijorări privind dezvoltarea (comportament, limbaj, joc, gândire)
-
stres la copil sau adolescent
-
prevenirea/ reducerea impactului unei perioade dificile pentru familie (ex. mutat, divorț, deces în familie)
-
probleme de somn și alimentație
-
sfaturi privind acomodarea în familie a unui copil adoptat
-
dificultăți sau întrebări legate de parenting
-
ce impact are un diagnostic deja stabilit asupra copilului - evoluția generală a anumitor tulburări de sănătate mintală, ce înseamnă remisiune și recădere în cazul aplicării unui tratament, dacă anumite probleme sunt pe termen lung, au alte riscuri, etc.
-
parenting în contextul unui copil sau adolescent cu diagnostic psihiatric
-
cum să abordați și îmbunătățiți colaborarea cu școala în cazul unui copil cu probleme emoționale sau de comportament
-
riscul de transmitere genetică a anumitor probleme de sănătate mintală din familie