Cum îmi ajut copilul să se calmeze?
- Dr. Ilinca Niță
- Medic specialist în Psihiatrie pediatrică
Sentimentele puternice sunt trăite și procesate diferit de către fiecare copil în parte. Fie că este vorba despre temperament sau mediu, copiii vor reacționa diferit în situații de stres sau frustrare. Între 2 și 4 ani, este normal ca un copil să nu aibă abilități foarte bune de control al emoțiilor și reacțiilor și de aceea în această perioadă apar crizele de afect, numite de americani tantrums și în cazuri mai severe, meltdowns. Totuși, unii copii își vor menține comportamente de acest tip și mai târziu, către vârsta școlară.
În acest articol voi sugera câteva strategii pentru a gestiona crizele de afect. Vom parcurge noțiuni despre:
- Cauzele crizelor de afect
- Îngrijiri de bază
- Acceptarea
- Rezvolvarea de probleme
- Anticiparea
- Atenția și ignorarea
Așa cum spune și titlul, scopul este să ajutăm copilul să le gestioneze singur, nu să o facem noi pentru el, deoarece țelul este un adult independent, echipat pentru orice dificultate îi prezintă viața. De aceea descurajez metodele punitive, de rușinare sau condiționarea afecțiunii. Frecvent, ele înrăutățesc comportamentele nedorite și mai rău, pe termen lung mesajul este că sentimentele negative sunt “inacceptabile”, “nefolositoare”, “trebuie ascunse” și că îl iubiți doar când este fericit și compliant.
Ce declanșează crizele de afect?
Unii părinți vor zice că orice! Și este adevărat, mai ales în jurul vârstei de 2 ani, orice poate declanșa plâns de neoprit, trântit pe jos, urlete și dat din piciorușe. Este suficient ca micuțul să fie obosit, flămând, constipat, să aibă erupții dentare sau o infecție minoră. Starea de disconfort fizic scade pragul de toleranță și cele mai banale lucruri pot declanșa o reacție aparent inexplicabilă pentru adult.
Dar există copii care par a fi mai reactivi decât cei din jurul lor, chiar și la vârste mai mari și fără o jenă fizică. Reactivitatea fiecărui copil diferă încă din perioada de sugar, când se poate remarca un anumit temperament, întipărit genetic. Dacă unii se liniștesc rapid când sunt luați în brațe și puși la sân, alți copii plâng inconsolabil ore în șir, sunt deranjați de rutine zilnice precum îmbăiatul sau îmbrăcatul și răspund mai târziu la afecțiunea părinților. Aceștia au un temperament dificil, care poate anticipa probleme de reglare emoțională mai târziu în viață.
Dar pe măsură ce copilul repetă crizele de afect în situații de frustrare, modul cum reacționează anturajul va modela comportamentul ulterior al copilului. Se stabilește astfel, din zeci și sute de “încercări”, un tipar. De exemplu, un copil de 4 ani solicită să mai stea la televizor peste timpul stabilit. Părintele îi răspunde initial cu nu, iar copilul are o criză de plâns, furie, țipete. Răspunsul unor părinți este să cedeze, pentru a nu-și supăra copilul și să îi ofere încă <<n>> minute. Lecția preluată de aici de către copil, inconștient, este că acest comportament îi aduce ceea ce își dorește.
În plus, situații dificile din mediul familial vor face ca reactivitatea copilului să fie mai mare. Nesiguranța dată de conflictele între părinți, certuri, divorț, lipsa îngrijirilor adecvate și consecvente, lipsa unui atașament securizant vor scădea șansele ca acel copil să învețe să își gestioneze singur emoțiile.
Dacă un copil de peste 3-4 ani are crize de afect foarte frecvente și de lungă durată, dacă are și alte dificultăți în dezvoltare, poate fi utilă o consultație psihiatrică. Crizele de furie și ostilitatea pot fi semnele altor probleme precum tulburarea de opoziție-sfidare, tulburarea de comportament disruptiv, ADHD.
Îngrijirea de bază
Minimalizarea factorilor care țin de părinți, mediu și îngrijire sunt primul pas. Conflictele între părinți se discută în privat, nu de față cu copilul, iar față de acesta este bine să fiți întotdeauna “un front unit”.
În special la vârstele preșcolare, copiii sunt mai liniștiți când mediul și activitățile sunt previzibile. Stabiliți cât mai devreme rutine de masă, culcare, îmbăiere și joacă și explicați copilului din timp când acestea se vor schimba și în ce fel. Somnul și nutriția contribuie la dezvoltarea armonioasă a creierului, inclusiv a abilităților de reglare emoțională.
Pe lângă un climat familial cald și previzibil, este important pentru copil să se poată baza pe voi. Dacă ați spus nu, acesta trebuie să rămână nu și același lucru este valabil pentru o promisiune. Cu timpul, va învăța că nimic nu vă face să vă răzgândiți, că există reguli care trebuie urmate. Explicați aceste reguli și limite din timp, în termeni cât mai clari. Oferiți opțiuni clare atunci când acestea sunt posibile, dar pentru copiii preșcolari, nu mai mult de 2.
Este util să rezervați timp specific în fiecare zi pentru copil, în care să vă jucați nestructurat (activitățile să fie propuse de el). Acesta nu va fi condiționat de comportamentul său din ziua respectivă, deoarece mesajul transmis este că “te iubesc necondiționat”.
Atunci când au un comportament nepotrivit, abțineți-vă de la apelative și evaluări globale de tipul “copil rău”, “copil obraznic”. Puteți semnala și eticheta comportamentul ca nepotrivit și să vă exprimați nemulțumirea, dar nu extindeți asta la întreaga persoană a copilului. Altfel, va ajunge să creadă despre el că este într-adevăr rău, obraznic, nepriceput, cu efecte devastatoare asupra stimei de sine. După suficient timp, nici nu își va mai da silința să pară altfel.
Acceptarea emoțiilor
Primul pas către reglarea emoțiilor este înțelegerea și acceptarea acestora. Acest lucru trebuie făcut în mod egal și de către părinți. Este necesar să înțelegem că viața copiilor nu înseamnă numai bucurie și veselie și că emoțiile negative, frustrarea au și ele rolul lor. Desigur, nu vorbim despre situații periculoase sau traumatizante, pe care părinții vor lupta întotdeauna să le evite, ci de frustrări zilnice minore.
Este firesc ca un copil să se simtă furios, trist, speriat în anumite situații și îl ajutăm să înțeleagă acest lucru și că îi suntem alături. O modalitate utilă este verbalizarea și reflectarea sentimentelor atunci când ele apar - “văd că te înțeapă puloverul și asta te face furios”. Crizele de afect sunt ca niște valuri care tot cresc, iar uneori copiii nu observă și nu au încă instrumentele pentru a gestiona ce se întamplă. Tot părinții sunt cei care îl ajută pe copil să învețe ce simt într-un anumit moment, că este în regulă să simtă asta și cum pot exprima sentimentul și rezolva problema.
Acceptarea nu este același lucru cu încurajarea sentimentului. Este pur și simplu oferirea de atenție problemei cu care se confruntă copilul și sentimentului generat, într-un mod în care nu îl judecăm. Uneori, ascultarea atentă și reflectarea împreună cu copilul sunt suficiente pentru a preveni o criză de afect.
Rezolvarea de probleme
Peste vârsta de 4 ani, copiii încep deja să sesizeze relația cauză-efect. Atunci când apare o situație neplacută sau frustrantă, după exprimarea înțelegerii și reflectării, putem ajuta copilul să rezolve problema.
În multe situații, “problema” este o limită parentală, care nu va fi modificată în acel moment, atfel încât problema reală devine reglarea emoțională și acceptarea limitelor. Rezolvarea de probleme în acest caz începe cu identificarea – “Ce te face să te simți X?”, după care urmează soluții posibile “oare cum ai putea să te simți mai bine?”. După ce copilul este liniștit, se poate discuta cu el scurt și calm despre episod, reflectând împreună cum se pot preveni situațiile asemănătoare.
Anticiparea
Atunci când micuțul va intra într-o situație previzibil anxiogenă sau frustrantă, este bine să discutați dinainte despre posibilele sentimente negative. Faceți un rezumat a activității pe care urmează să o faceți împreună, ce nu a mers bine data trecută și ce altceva ar putea face în schimb pentru a preveni astfel de situații. Planificarea face parte din arsenalul de “coping” al oricărui adult bine adaptat și reglat emoțional, astfel încât este bine să învățăm de mici copiii să facă acest lucru.
Atenția și ignorarea
Tehnicile clasice de modelare a comportamentului includ oferirea de recompense pozitive și negative. Pentru copiii fără probleme de comportament majore, acest lucru se realizează subtil și deliberat, prin oferirea și retragerea atenției. După ce ați validat sentimentele copilului și ați căutat împreună cu acesta strategii de calmare, este posibil să apară totuși o criză de afect. În acest caz, atitudinea potrivită este de a rămâne calm și a vă întoarce fața, corpul de la acesta, ignorând comportamentul.
Cheia constă însă în oferirea de atenție imediat cum micuțul are un comportament dezirabil. Acest lucru include eforturi mici (precum a trage aer adânc în piept sau a nu mai urla pentru câteva secunde). Observați și lăudați cu entuziasm toate eforturile de a se liniști. Fiți foarte specifici și încurajatori când oferiți laude.
Resurse suplimentare:
