Comportamentul de auto-vătămare sau auto-mutilare se referă la gestul unei persoane de a se leza sau a-și face rău singură.

Acesta poate apărea, în cazul copiilor și adolescenților, în două tipuri de situații:

  • involuntar – în cazul tulburărilor care afectează dezvoltarea, cum ar fi tulburări de spectru autist, retard psihic, în cazul episoadelor psihotice acute (în care raționamentul este afectat) sau parțial involuntar, în cazul copiilor sub 5-6 ani când au crize de furie
  • voluntar – în cazul copiilor mai mari și adolescenților care se confruntă cu dificultăți emoționale.

În acest articol mă voi concentra pe a doua situație, în care tânărul alege (chiar dacă uneori, foarte impulsiv) să se rănească și voi parcurge situațiile în care se întâmplă, explicația comportamentului, modalități de intervenție.

Pentru persoanele care au impulsul de a se auto-vătăma și caută resurse pentru a se opri, le recomand și acest articol practic: strategii pentru gestionarea emoțiilor extreme.

Cine este afectat?

Comportamentul de auto-vătămare pare relativ frecvent în populația țărilor dezvoltate economic, estimat între 5-17% din adolescență până în perioada adultă. În copilărie apare mai rar, apoi frecvența sa crește în adolescență, prevalența (numărul de cazuri la un momentdat) fiind cea mai mare spre sfârșitul adolescenței, apoi la adulți. În populațiile cu un diagnostic psihiatric, până la 50% dintre persoanele afectate pot avea comportamente de auto-vătămare la un momentdat.

Simptome

Auto-vătămarea poate lua mai multe forme, motiv pentru care poate fi uneori dificil pentru părinți să observe că ceva se întâmplă. De asemenea, adolescenții tind să ascundă semnele.

Formele cele mai comune de auto-vătămare includ:

  • tăiere sau zgăriere cu un obiect ascuțit – de obicei la nivelul antebrațelor, brațelor, picioarelor
  • lovit cu pumnii, lovit cu capul de suprafețe dure
  • ars cu țigara sau flacăra – de obicei la nivelul antebrațelor, extremităților
  • ciupit, mușcat, zgâriat sau împuns cu unghiile
  • consum excesiv de alcool, medicamente, droguri

Deoarece adolescenții ascund deseori aceste comportamente, părinții trebuie să fie atenți la:

  • purtarea mânecilor lungi în contexte inadecvate (ex. în timpul verii, în încapări unde este cald, la mare etc.)
  • tăieturi sau zgărieturi noi, mai ales dacă acestea sunt liniare, multiple
  • tendința de a se retrage, reducerea comunicării (mai mult decât normalul vârstei), schimbara totală a atitudinii față de lume și viață (ex dezinteres pentru anumite activități), fluctuații intense și frecvente de dispoziție, furie intensă
  • obiecte care ar putea fi folosite în acest scop (ex lame, lipsa medicației din casă)

Este important de menționat că auto-vătămarea nu este același lucru cu tentativa de suicid, deși, în mod tragic, unele modalități de auto-vătămare pot cauza decesul neintenționat. Persoana nu dorește să își ia viața – vom intra imediat în detalii despre funcțiile psihologice ale auto-vătămării. Cele două situații pot însă exista împreună și auto-vătămarea poate fi o manifestare a unei dureri sau disfuncții psihice, motiv pentru care trebuie luată în serios și nu desconsiderată ca o simplă “atragere a atenției”. Dacă ai descoperit semne că adolescentul tău își face rău, mai întâi liniștește-te, apoi discută calm cu el pentru a înțelege ce se întâmplă și cum îl poți ajuta, apoi solicită ajutor specializat.   

Cauze

Există mai mulți factori de risc care cresc șansele ca un copil sau adolescent să aibă un comportament de auto-vătămare:

  • perioada de vârstă a adolescenței, sexul feminin
  • psihopatologia (diagnosticele și simptomele psihiatrice): depresia, anxietatea, tulburările de personalitate, lipsa de speranță, dificultăți de reglare a emoțiilor, simptomele disociative, stima de sine scăzută
  • evenimentele de viață negative: relaționare dificilă în familie, decesul cuiva drag, probleme cu prietenii sau relațiile romantice, dificultăți școlare, agresivitate
  • bullying

De ce recurge cineva la auto-vătămare?

E important de înțeles aici de către părinți că auto-vătămarea, ca și tot ceea ce facem voluntar, are un scop, chiar dacă persoana nu este perfect conștientă de acesta și a spune doar “nu mai fă asta!” sau “de ce faci asta?!” este de cele mai multe ori insuficient, pentru că nevoia care determină comportamentul nu este îndeplinită.

Există câteva ipoteze, unele mai bine susținute de dovezi decât altele, pentru a explica de ce unele persoane se angajează în gesturi de auto-vătămare și de ce este uneori atât de greu să se oprească. Scopul cel mai puternic susținut de dovezi (și întâlnit deseori în practică ca fiind perfect conștientizat de tânăr) este reglarea emoțională. În această situație, persoana își face rău pentru a se putea liniști, a-și calma stări intense și foarte dureroase de tristețe, disperare, furie sau teamă.

Auto-vătămarea poate avea și rol de auto-pedeapsă, ca și modalitate a persoanei de a-și exprima furia față de sine. În acest context, sinele este perceput ca fiind rău, nedemn, insuficient sau vinovat.

Există și alte posibile explicații, care au însă mai puține dovezi științifice. Acestea includ: reducerea disocierii (creșterea conectării cu prezentul), anti-suicid (evitarea unor gesturi mai extreme), manipularea sau atragerea atenției celor din jur, stabilirea de limite interpersonale (ca și modalitate de exprimare a autonomiei asupra propriului corp), căutarea de senzații puternice.  Anectodic, în cadrul practicii din cabinet, le-am întâlnit pe toate într-un anumit punct și adolescenții sunt remarcabil de buni la introspecție, odată ce sunt într-un mediu în care sunt înțeleși, ascultați și încurajați să exploreze.

Înțelegerea scopului și contextului în care are loc comportamentul de auto-vătămare sunt primi pași pentru ca adolescentul să renunțe la acesta.

Evoluție și tratament

În populația generală, majoritatea adulților cu comportament de auto-mutilare vor renunța la acesta în perioada de adult tânăr.

Cu toate acestea, există persoane care continuă, dar, așa cum am văzut mai sus, există și cauze care continuă să fie o problemă (ex episoade depresive, tulburări de anxietate) în ciuda dispariției comportamentului de autovătămare. Din acest motiv, ghidurile internaționale recomanda evaluarea tinerilor cu comportament de auto-vătămare în ceea ce privește posibile tulburări psihiatrice asociate, riscul auto-vătămării (inclusiv cel fizic ex. infecții cutanate sau asupra siguranței – ex. consum de medicamente, tăieturi profunde), existența ideației de suicid, motivațiilor pentru auto-vătămare, gradul de susținere socială, alți factori de risc sau protectivi.

În funcție de acestea, tratamentul este individualizat pentru fiecare adolescent în parte. Psihoeducația și consilierea psihiatrică sunt elemente de bază, indiferent de ce alte abordări vor fi utilizate. În funcție de (potențialul) diagnostic, se pot recomanda și psihoterapia – CBT, interpersonală, etc., și în unele cazuri, medicația.

Auto-vătămarea este de obicei adresată în ambulatoriul de specialitate (cabinet), dar poate necesita spitalizare atunci când comportamentele au severitate foarte mare și pun în pericol persoana, când există ideație suicidară activă concomitent, când funcționarea socială sau fizică este profund afectată (ex. are loc la școală, necesită suturi), când există alte diagnostice severe care necesită spitalizare (ex episod maniacal, tulburare psihotică, etc.).

Dacă ai nevoie de un consult de psihiatrie pediatrică, click aici. 

#depresie #anxietate #borderline #reglare emotionala