Tulburarea obsesiv-compulsivă este caracterizată prin prezența gândurilor neplăcute, nedorite și repetitive și/ sau a gesturilor sau comportamentelor repetitive. Deși în trecut se considera că este extrem de rară la copii și adolescenți, în ultimele decenii s-a descoperit că mult mai mulți copii suferă din această cauză, dar simptomele nu sunt recunoscute sau sunt ținute ascunse până la vârsta adultă. Identificarea și cuantificarea simptomelor obsesive sau compulsive este o problemă delicată, deoarece cultural, familial dar și personal, în dezvoltarea copiilor, pot exista comportamente cu aspect de ritual sau superstiții care nu implică neapărat un diagnostic.

Circa 1,9-3.3% dintre adulți suferă de această tulburare de-a lungul vieții, iar 50% dintre aceștia au avut debutul simptomelor în perioada copilăriei sau adolescenței. În această perioadă, băieții sunt mai afectați, fetele dezvoltând simptome mai frecvent în perioada adultă.

Cauze

Tulburarea obsesiv-compulsivă la copii și adolescecnți este cauzată de o combinație de factori biologici (înnăscuți) și de mediu, parte dintre ei fiind incomplet cunoscuți. Ce știm este că forma cu debut la vârste mici este îndeosebi moștenită (genetică). Acest lucru a fost dedus observațional, din studii realizate pe familiile copiilor diagnosticați, unde șansa ca alți membri ai familiei să aibă o tulburare obsesiv-compulsivă este de 10 ori mai mare decât în populația generală. Ipoteza a fost confirmată și în studiile realizate pe gemeni monozigoți și dizigoți. Studiile care au analizat genomul (toate genele) mai multor membri afectați ai unor familii au recomandat drept candidate plauzibile o genă a receptorului pentru serotonina (HTR2A) și a transportorului pentru serotonina (SLC6A4), dar și gene implicate în transportul glutamatului.

Studiile genetice sunt încă în desfășurare și explică doar o parte din manifestări și nu se aplică pentru toate persoanele. Anumite circuite neuronale (conexiuni din creier) sunt însă constant descoperite ca fiind disfuncționale la persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă. Circuitele cortico-striato-talamocorticale sunt “destabilizate”, ceea ce înseamnă că odată inițiat un gând sau o acțiune, creierul ar trebui să emită un semnal care să le oprească după un timp. La persoanele cu tulburare obsesiv-compulsivă, se stipulează că aceste circuite destabilizate crează ca o buclă, ceea ce se traduce fizic prin simptomele evidente: repetiții mentale sau ale unui comportament, care par și persoanei lipsite de sens.  

Factorii de mediu care au fost asociați cu tulburarea obsesiv-compulsivă nu au un rol cauzal, dar par a influența în unele cazuri apariția sau evoluția bolii, când există o predispoziție. Aceștia includ complicațiile obstetricale (la naștere), trăsăturile de personalitate și expunerea la evenimente de viață stresante sau traumatizante.

Simptome și diagnostic

Așa cum îi spune și numele, tulburarea obsesiv-compulsivă este caracterizata prin prezența obsesiilor și/ sau a compulsiilor. Să vedem ce înseamnă fiecare dintre acestea.

  • Obsesiile sunt gânduri nedorite și neplăcute, repetitive, care “invadează” mintea copilului sau a adolescentului și sunt foarte greu de controlat (de oprit sau ignorat). Deseori ele sunt recunoscute ca fiind neadevărate sau absurde, dar copiilor sau adolescenților le poate fi greu să se decidă.
  • Compulsiile sunt comportamente sau gesturi pe care persoana simte nevoia să le aibă pentru a se simți în siguranță, calm sau lipsit de disconfort. Uneori ele apar ca răspuns direct la obsesii, pentru a preveni “îndeplinirea” lor. Acestea pot fi fizice: spălat pe mâini, aliniat/ aranjat obiecte, verificat uși, gaz, ghiozdanul etc, secvențe motorii sau mentale (precum număratul sau rimele mentale).

Spre diferență de repetițiile obișnuite, de ritualuri sau superstiții, simptomele din tulburarea obsesiv compulsivă la copil sau adolescent cauzează suferință acestuia și familiei. Pe lângă faptul că acaparează mult timp, se asociază cu un sentiment intens de anxietate (frică), disconfort și deseori cu scăderea randamentului în diferite domenii (la școală, în familie, cu prietenii etc). Un subtip frecvent este tulburarea obsesiv-compulsivă cu frică de contaminare și îmbolnăvire, însoțită de ritualuri de spălat pe mâni sau igienizare excesivă, care ajung să cauzeze probleme de piele și să ocupe foarte mult timp. Părinții trebuie să fie foarte atenți la comportamentul copiilor lor, deoarece ideile obsesive sunt deseori ascunse sau minimalizate, din frică sau rușine. 

Tulburarea obsesiv-compulsivă la copil sau adolescent se diagnostichează de către medicul de psihiatrie pediatrică. În prima etapă se exclud problemele fizice – de exemplu, un subtip de infecție streptococică fiind asociat cu apariția a astfel de simptome, iar ulterior alte probleme de sănătate mintală. Tulburările care pot fi condundate cu obsesii sau compulsii includ:

Totodată, acestea pot fi și comorbidități (să apară în același timp cu o tulburare obsesiv-compulsivă), iar identificarea lor este obligatorie pentru un tratament adecvat.

Tratament

Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive are cel puțin 3 arii importante: psihoeducația și educația familiei, psihoterapia și medicația.

Psihoeducația are rolul de a educa pacientul (în limitele vârstei) și familia despre tulburarea obsesiv-compulsivă, ce este și cum evoluează aceasta. Pentru părinți, este în mod deosebit important să învețe cum să răspundă la comportamentele compulsive ale copilului, rămânând totuși empatici.

Psihoterapia în tulburarea obsesiv-compulsivă cu cel mai mare succes este terapia cognitiv-comportamentală. Un subtip special, ERP (expunere și prevenirea răspunsului) a apărut pentru a adresa specific problemele din această patologie.

Tratamentul medicamentos se prescrie de către medicul de psihiatrie pediatrică și este rezervat pentru situațiile în care răspunsul la psihoterapie este scăzut, pacientul sau familia nu doresc psihoterapie sau simptomele sunt foarte severe. Acesta include în primă instanță tratamentul cu antidepresive (inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină) și în cazuri selecte, antipsihotice. Tratamentul medicamentos se monitorizează și ajustează prin evaluări periodice și repetarea anumitor măsurători și analize de laborator, pentru a se asigura un profil bun risc/ beneficiu.

Prognostic

Spre diferență de boala apărută la vârsta adultă, se pare că forma de tulburare obsesiv-compulsivă din copilărie și adolescență are un prognostic mai favorabil, existând și cazuri de remisiune completă (dispariția simptomelor) – estimate la circa 40%. Dispariția sau reducerea simptomelor peste ani par a fi favorizate de intervenția rapidă și severitatea mai scăzută a simptomelor la momentul primului diagnostic.

Unele persoane vor continua să aibă simptome fie permanent (în absența tratamentului), fie episodic, cu perioade de acalmie care pot dura luni sau ani și perioade de reactivare a manifestărilor. Din acest motiv, se recomandă monitorizare psihiatrică periodică a tuturor copiilor sau adolescenților care au avut un diagnostic de Tulburare obsesiv-compulsivă (la intervale din ce în ce mai mari), pentru a detecta o posibilă reapariție a simptomelor din timp.

Surse bibliografice:

Rutter's Child and Adolescent Psychiatry, 6th Edition
IACAPAP Child and adolescent Psychiatry e-textbook
Course and outcome of obsessive–compulsive disorder, articol pubmed aici 
A 7 year follow-up of children and adolescents with obsessive-compulsive disorder. An analysis of predictive factors in a clinical prospective study, articol European journal of Psychiatry aici
#anxietate #comportament